A fi sau a nu fi. Marinar.

Se pare că nu are nicio legătură cu ce te ocupi atunci când vine vorba de condei. Condei se poate citi tastatură nowadays, dacă nu cumva e obligatoriu și exclusiv. Iar unii o fac chiar bine, fără să îi includem aici pe cei ce o fac din lipsă acută de atenție.

Astfel, un coleg de-al nostru a simțit nevoia să transmită în scris ce simte după cei șase ani ai lui de carierș pe mare si ce presupune, în viziunea lui, această meserie. Nu doresc să iau din farmecul articolului sau creditele pe care le merită pe deplin, dar am să spun că articolul mi se pare incomplet. Este părerea mea, si poate si motivul care a stârnit ceva polemici pe grup. Asta este ce am simtit eu in momentul în care am terminat de citit postarea. Pe de altă parte sunt conștient și că este aproape imposibil să descrii într-un articol pe blog viața pe mare. Com’on, e naiv acela care crede că s-ar putea asta.

Aș vrea totuți să revin la polemicile de pe grup, în care unii au spus că la putină vreme după sosirea din primul voiaj au simțit nevoia să plece din nou, indiferent de greutățile prin care au trecut, completând astfel tabloul descris de autor. Vă rog să mă credeți că la fel am simțit și eu la vreo două săptămâni după ce m-am întors din primul voiaj de cadet. Așadar nu este basm vorba aceea ce spune că dacă ai băut o data apă de tanc…

Alții, au găsit de cuviință să arunce cu … pietre, ca să ne exprimăm mai academic, spunînd că e prea dur articolul dar mai ales că ar descuraja pe cei ce ar dori să pună prova pe meseria aceasta.

Îi respect la fel de mult și pe unii și pe ceilalți, indiferent de tabăra în care au convenit să se alăture. Îi respect în primul rând deoarece au ales meseria aceasta și s-au alăturat în tagma celor plecați de acasă cu lunile, a celor care ajung sa creadă în Dumnezeu și dacă nu cred … … …  În general nu m-am oprit din a face ceva doar pentru că cineva mi-a spus să nu o fac. Am testat, pe cât posibil, pentru că așa sunt eu, pentru ca am avut nevoie sa văd cu ochii mei și să simt cu mâna mea că este sau nu așa cum mi se prezintă, am avut nevoie de confirmare. Suntem diferiți și dacă pe tine nu te prinde ceva nu înseamna că nu m-ar prinde nici pe mine. Astfel, îi încurajez pe cei ce se gandesc să îmbrațișeze meseria aceasta, să facă același lucru: încearcă și dacă te prinde continuă, dacă nu, niciodată nu este prea taârziu să te apuci de altceva.

In contextul acesta, stau și mă întreb dacă ar fi mai bine ca toate să fie prezentate drept lapte și miere iar apoi când ajungi la navă să te trezești că nu este așa. Dacă articolul este demoralizant, atunci cum se face că mulți din cei ce au comentat au confirmat în mare parte cele expuse în articol? Ca să nu mai spun că gagica poate să ți-o tragă și dacă stai acasă lângă fusta ei, la fel cum se poate să te aștepte dacă ești navigator.
Asta este realitatea și, din păcate, viața la navă este chiar mai dură decât cum a fost prezentată în articol. Chiar daă dur înseamnă și că ne-o facem cu mâna noastră uneori, iar de alte ori condițiile sunt cu adevărat neprielnice.  Prin urmare, nu pot să cataloghez acel articol ca pe o expunere dură a vieții pe mare; dacă vrei duritate cu adevărat, sunt altele de spus. Ar putea fi dur prin prisma unuia de la uscat, dar dacă vrei să te apuci de navigat, atunci e bine să știi ce te așteaptă. Însăși viața pe mare e dură, chiar și în marinăria zilelor noastre. Iar dacă vi se pare înfricoșător/descurajant, apoi sexul frumos ce să mai zică și cum să mai plece pe mare dacă voi vă speriați dintr-atât? Cu toate acestea, sunt multe femei ce îmbrățișează cu succes „haina” de marinar.

Există, la fel ca între mecanici și puntisti, o polemică între nave albe și nave negre (a se citi pasagere si marfă). Și este firesc ca fiecare dintre noi să privim lucrurile din pespectiva a ceea ce facem și a condițiilor pe care le avem la bord. Prin urmare, eu îi invidiez pe cei de la pasagere pentru comenzile acelea ca de OZN și cu mochetă pe jos, mâncarea mai ceva ca la Marco Polo, și nu merg mai departe cu enumerarea. In acelasi timp rigorile de acolo fac să aveți și voi f#|@iul vostru, însă din exterior pare că sunteți mai protejați. La tancuri abia dacă vad pământ într-un contract, dar se umplu de bani. Meritați cu vârf și îndesat. Cei de la offshore… sunt mai nervoși de fel, din cauza banilor prea mulți și a contractelor prea scurte… La noi la general cargo … una albă, două negre, dar cel mai bine este acolo de unde vine banul. Overall meseria este aceeași și nu este unul mai marinar decât celălalt. Nu este unul mai îndreptățit decât celalal tsă spună că e greu pe mare. De aceea spun că sunt puțin dezamăgit că a trebuit să ne împărțim, din nou, în tabere.

Mai era cineva care spunea că toți plecăm pe mare pentru bani. Am spus și în comentariu, o spun și aici: la mine e cam 30% pentru bani și restul e „nebunie”, e microb. M-am născut la malul mării, marea m-a vindecat și la propriu dar și la figurat, am ceva tradiție în familie, iar acum marea mă hrănește; e drept că mai mult spiritual.

Este „greu și nașpa” și NU mi se pare corect să fim acuzați că ne plângem. Dar greu și nașpa este pe peste tot nu numai în marinărie; nu este domeniu de activitate unde să fie doar bine și, la fel ca oricare altă meserie, are părțile ei urâte și părțile frumoase. Dar dacă nu iți place îndeajuns de mult ceea ce faci, rămâne doar „greu și nașpa” și nu apuci să conștientizezi nimic din ce este frumos în meseria asta. Căci are părți frumoase garantat 100%.

…dar mie una mi se pare cea mai tare meserie din lume datorită căreia am ramas cu cei mai buni și adevarți prieteni (chiar dacă mai puțini la număr), cu cele mai interesante amintiri și experiențe multi-culturale, cu două limbi straine „pe plus” (recunosc că mi-am mutilat în schimb engleza într-un mare stil), cu un caracter mult intărit, cu o naivitate mult mai „știrbită”, și lista poate continua. Aș da oricând două luni „de casă” pe o lună de voiaj.

Iar Raluca este doar unul din exemplele care fac dovada certă că există și frumos în această meserie. Și nu mă refer la sexul frumos neapărat. Totul depinde de individ. La randul meu am avut contracte în care nu am simțit când a trecut timpul și contracte în care credeam că nu se mai termină. Depinde de fiecare dintre noi cum tratăm situațiile la care suntem expuși.

Sunt multe de spus iar paginile acestea ar deveni, probabil, neîncăpătoare la o eventuală înșiruire de fapte și evenimente, de furtuni și PSC-uri, de traversade și 3 porturi pe zi…

însa această meserie pe cât este de grea uneori, pe atât este de frumoasă.

Lasă un comentariu