România colectivă

Umbrele persoanelor ce tin un moment de reculegere se proiecteaza pe un perete, in spatele candelor aprinse in memoria victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucuresti, sambata, 31 octombrie 2015. 27 de tineri au decedat vineri noapte in incendiul ce a izbucnit in timpul unui concert de muzica heavy metal, la care participau peste 300 de spectatori. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
 

ROMÂNIA COLECTIVĂ

(Ovidiu Cupșa)

Un incendiu colectiv
Se aprinde iar în noi,
Se extinde excesiv,
Ca în Ziua de Apoi.

Arde suflet, arde trup,
Arde inimă și gând;
Limbi de foc ne-aprind în grup
Și ne mistuie pe rând.

Plâng părinți după copii
Ce-au căzut la zarul sorții;
Doamne, apără-i pe vii
Și ne mântuiește morții!

Tot ce-avem suntem doar noi:
Și blestem și îndurare;
Noi ne suntem și eroi
Și călăi la drumul mare.

N-avem lacrimi câte-am vrea
Să ne plângem încercarea,
Dar avem cu toții-o stea
Ce ne luminează calea:

Generații de părinți,
Mândri că noi le-am fost fiii,
Ce ne mustră dintre sfinți,
Că ne îngropăm copiii

În acest iubit pământ
Strâns cu sânge și sudoare.
Azi – prin faptă și cuvânt –
După greaua-ne-ncercare,

Cei ce plângem, dar trăim
Să ne facem datoria:
Să-nvățăm din nou sa fim
Toți români, în România!

 

 

Sursa foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Autor poezie: Ovidiu Cupșa

Lasă un comentariu