Limite

Stiu ca situatia actuala a oportunitatilor cadetilor (si mai nou chiar si a brevetatilor fara experienta) pe piata muncii nu este deloc stralucita. Totusi tin sa scriu acest articol in urma numeroaselor sesizari de genul “am facut tot posibilul dar nu am reusit sa plec”. Nu spun ca nu este adevarat dar cu timpul am invatat ca aceste afirmatii sunt de cele mai multe ori subiective si doi sau trei ani de „incercari” se traduc in trei luni de incercari si douazeci de luni de asteptari. Determinarea si pasiunea sunt importante in toate domeniile de activitate si nu se aplica doar cadetilor ci si comandantilor. Nu exista o etapa initiala de incercare si determinare pentru ca dupa zece ani activitatea sa devina rutina. Nu exclud aceasta posibilitate, dar orice meserie, orice ocupatie se poate transforma in arta depasind cu mult randamentul minim si granitele unei activitati efectuate mecanic. In viata de zi cu zi ar trebui sa avem o viziune de tip open-minded, vizune pe care sa o aplicam si carierei pe care ne-o alegem. Stiu ca este greu sa ramanem motivati fara a primi anumiti stimuli pe parcurs, fara recompense, este greu sa facem totul cu pasiune cand nu avem un feed-back pozitiv o perioada indelungata, sau varianta si mai pesimista: cand vedem feed-back pozitiv in cazul unor persoane din jurul nostru ce depun mai putin efort decat noi.

Dar noi toti suntem unici, suntem un cumul de calitati si caracteristici in proportii variabile. De multe ori ne intrebam “De ce a reusit colegul si nu am reusit eu?” cand eu ma consider mai destept/desteapta. Trecand peste detaliul posibilitatii de a ne autoevalua subiectiv/incorect trebuie sa luam in calcul varianta “poate eu sunt mai destept/desteapta dar colegul este mai determinat decat mine”, “poate eu sunt mai determinat/determinata dar colegul s-a aflat acolo la momentul potrivit”, etc. Exista o multitudine de factori si de variabile ce ies din sfera noastra de control, dar prin determinare este posibil sa ne cream sansele. Mama mea imi punea des o intrebare cand eram mica, intrebare foarte inteligenta care m-a ambitionat si mi-a format atitudinea, si anume “Crezi ca colega ta a reusit pentru ca are doua creiere? Nu, nu are doua creiere, deci daca a putut ea poti si tu, poti chiar mai mult, trebuie doar sa vrei!”.  Bineinteles ca sunt si situatii independente de vointa noastra, dar atunci  cand renuntam sansele sunt nule din start. Am mai scris asta odata, si imi cer scuze ca trebuie sa repet, dar chiar si 10 sau 5 procente probabilitate de reusita inseamna infinit mai mult decat zero.

Atunci cand spun ca “am facut tot posibilul sa plec si nu am reusit”, cel putin in viziunea mea, inseamna ca am facut tot posibilul sa am rezultate foarte bune in timpul facultatii, am invatat foarte mult pentru a-mi asigura o baza, am colindat (si nu o singura data) toate agentiile de crewing, am depus aplicatii la toate agentiile de crewing, am dat sute de telefoane la agentiile de crewing, am facut toate cursurile necesare pentru a-mi creste sansele de reusita, am cerut recomandari de la persoane care ar putea garanta pentru mine (colegi de munca, profesori, etc.), am aplicat dincolo de ceea ce imi ofera piata romaneasca (am explorat si investigat pe internet cum imi pot creste sansele aplicand la diverse companii si agentii din alte tari), am trimis sute de e-mail-uri cu sute de aplicatii si CV-uri la orice companie detine/administreaza nave/echipaje, am incercat sa nu ma limitez la un singur tip de nava, am incercat sa vorbesc cu oameni care au reusit, am incercat sa aplic pentru o functie inferioara calificarii mele, am incercat sa aplic pentru orice functie inferioara calificarii mele, am incercat sa ma reprofilez, de ziua mea cand am suflat in lumanari am inchis ochii cea mai apriga dorinta a fost sa plec pe mare, etc. Toate aceste incercari, toate aceste abordari inseamna ca am incercat sa fac tot ceea ce este posibil PANA ACUM in cei 3 ani de zile sau chiar mai mult de cand incerc sa plec pe mare. De ce spun pana acum, pentru ca poate astazi la ora 12 s-a mai infiintat o agentie de crewing pe care o pot adauga pe lista, maine la ora 16 aflu de un vecin care este ofiter/cadet/other in cadrul unei companii de care nu am auzit pana acum si la care nu am aplicat si alte situatii care apar zi de zi. Atunci intr-adevar se cheama ca facem tot ceea ce ne sta noua in puteri, tot ceea ce depinde de noi pentru a ne atinge telul, dar daca cei trei ani de “incercari” inseamna ca am depus aplicatii 2 luni la agentii de crewing iar restul timpului am asteptat doar sa fim contactati se poate spune ca am pierdut 34 de luni pe care nu le mai putem recupera. Nu vreau sa supar pe nimeni dar vreau sa incercam sa utilizam eficient timpul de care dispunem. Trebuie sa fim onesti fata de noi insine in primul rand si sa facem tot ceea ce ne sta in putere pentru reusita noastra. Ne suntem datori noua, propriei persoane sa nu renuntam si sa actionam cu determinare. Pentru ca doar asa, la sfarsitul celor trei ani de incercari vom fi impacati ca am facut tot ceea ce a fost posibil si esecul este independent de persoana noastra. Am ales varianta cu trei ani constienta fiind ca multi dintre noi “am incercat” chiar mai mult timp, dar aici am facut trimitere mai mult la persoanele deja brevetate. Cunosc cadeti care au depasit acest prag de trei ani, nu au renuntat, au continuat sa lupte si au reusit. Cunosc si persoane care dupa cei trei ani sau chiar mai devreme au renuntat si chiar si astazi sunt convinsi ca nu ar fi avut niciodata sanse de reusita (dar poate au renuntat chiar cu 2 luni inainte de a obtine succesul).

Totusi cu certitudine spun ca nu cunosc si nici nu am auzit de macar o singura persoana care sa fi facut cu adevarat tot ce a fost posibil si sa nu fi pus piciorul pe un vapor. Poate prima schimbare pe care trebuie sa o facem este sa ne redefinim posibilitatile, sa devenim contienti ca limita nu este atat de sumbra ci este mai degraba acolo unde ne-o imaginam noi ca este. De cele mai multe ori limitele ni le cream noi singuri, chiar fara a fi constienti ca ne sabotam pe noi insine. De aceea poate ar trebui sa ne aducem aminte in fiecare zi ca schimbarea nu incepe in jurul nostru ci ar trebui sa inceapa cu noi insine.

Lasă un comentariu