Proiect „Primul voiaj”

În urmă cu câteva zile primesc un mesaj pe contul de Facebook în care mi se cere ajutorul in legătură cu un proiect ce are ca scop o mai bună instruire a studenților ce vor pleca în primul voiaj de practică ambarcată. Am acceptat fără să stau pe gânduri si am stabilit o întâlnire cu cei doi colegi. Am stat la o cafea vreme de vreo două ore, timp în care ne-am răspuns la întrebările venite din ambele sensuri. La sfârșitul întrevederii am acceptat invitația acestora de a participa la întâlniriea de pe 17 Mai.

Cei doi ”îndrăzneți” sunt Radu George Gabriel și Tătaru Cristian Gabriel iar în continuare îi las pe ei să vă spună despre ce este vorba.

Ce altceva poate fi mai grozav, ca student la marină, decât să reuşeşti să pleci în primul tău voiaj ca şi cadet? Eşti entuziasmat şi nerăbdător să îmbrăţişezi meseria de navigator, însă, odată ajuns pe navă, poţi întâlni diferite situaţii despre care nimeni nu te-a avertizat şi nu ai nici cea mai vagă idee cum să le rezolvi sau cum să reuşeşti să îndeplineşti diferite sarcini, iar totul se poate transforma într-un adevărat calvar pentru tine.

În cele mai multe cazuri, din păcate, aceste probleme sunt unele pe cât se poate de reale. Zeci de cadeţi români au fost debarcaţi datorită nepregătirii, atât pe plan profesional, dar au fost și cazuri de eșec venite din sfera emoțională, dacă putem spune așa.

Pentru a veni în întâmpinarea acestui gen de situaţii dar şi pentru o mai bună informare a studenţilor ce doresc să navige, Liga Studenţilor a Universităţii Maritime din Constanţa, prezintă în premieră un proiect ce îi va pune faţă în faţă pe viitorii cadeţi cu personal navigant experimentat.

Proiectul are ca scop o mai bună instruire a studenţilor ce vor pleca în voiajele de practică ambarcată, precum şi conştientizarea anumitor paşi de bază legaţi de conduita impusă la bordul navelor comerciale. De asemenea, cele mai comune probleme pe care cadeţii le-au avut în voiaj vor fi puse în discuţie şi se va încerca oferirea de soluţii pentru rezolvarea acestora.

logo LSUMC

 

 

 

NUME PROIECT: PRIMUL VOIAJ

DATA DESFĂŞURĂRII: 17 Mai 2014

ORA DESFĂŞURĂRII: 12:00

LOCUL DESFĂŞURĂRII: Sediul Universității Maritime din Constanța, sala 710

SCOPUL PROIECTULUI: Proiectul va avea ca scop o mai bună instruire a studenților care vor pleca in primul  voiaj de cadet precum și conștientizarea anumitor pași de bază legați de conduita pe care vor trebui să o aibă  pe navă. De asemenea problemele comune pe care cadeții le au in voiaj vor fi puse in discuție oferindu-se și anumite soluții pentru rezolvarea acestora.

ACTIVITĂȚI:

  1. In cadrul proiectului vor fi invitați membri experimentați ai personalului navigant, pentru profilul navigație, comandanți și ofițeri de navigație care vor oferi sfaturi utile privind viața la bordul navei.
  2. Va avea loc o sesiune interactivă de intrebari și răspunsuri, in cadrul căreia studenții vor avea ocazia să interactioneze cu invitații și să poarte discuții pe diferite teme legate de viata pe mare și implicațiile acesteia.

REZULTATELE PROIECTULUI: La sfarșitul proiectului participanții dobandesc cunostințe noi privind:

  • familiarizarea cu metodele de siguranță de care trebuie să se țina cont la bordul navei
  • cum trebuie să relaționeze cu ceilalți marinari aflați pe vas
  • conștientizarea atribuțiilor unui cadet și cum să facă o impresie cat mai bună superiorilor
  • cum să te pastrezi cat mai puternic din punct de vedere psihic pe toată durata voiajului
  • informații privind modul de desfașurare al unui cart
  • ce lucruri teoretice trebuie reviziuite inainte de imbarcarea cu funcția de cadet
  • informații legate de agențiile de crewing privind modul de selecție al cadeților

TARGET: Proiectul se adreseaza tuturor studentilor din cadrul Universitații Maritime din Constanța, facultatea de Navigație și Transport Naval care nu au apucat sa iși desfasoare primul voiaj de cadet la bordul unei nave.

DURATA DE DESFSURARE: 2-3 ORE

Proiect realizat de:

  • Radu George Gabriel – coordonator proiect
  • Tătaru Cristian Gabriel – Secretar General LSUMC

Un proiect realizat în colaborare cu:logo_2

 

Lasă un comentariu