Povestea mea

Sunt sigur ca fiecare dintre noi avem povesti care de care mai interesante, sau dramatice, unii sunt impinsi catre meseria asta, altii o aleg, altii ajung aici si dupa catva timp isi dau seama ca nu e de ei.

Am ales sa incep acest articol folosindu-ma de cuvintele colegului nostru Claudiu Ene pentru ca mi-a placut felul cum a spus un adevar. Totodata mi-am amintit ca si eu am „aterizat” in bransa tot in urma unui cumul de intamplari, daca pot spune asa, iar felul cum s-a exprimat el mai sus, m-a facut sa vreau sa imi spun povestea.

Tatal meu a visat de cand se stie sa navige, sa ajunga pe Sena si sa asculte Mireille Mathieu 🙂 Dupa o tentativa esuata prin ’86, petru ca sora mea era prea mica sa inteleaga de ce tatal ei lipseste de acasa atata vreme, in noiembrie ’89 pleaca in primul lui voiaj si se intoarce in mai ’90. De atunci navina si pana in ziua de astazi si astfel, in cele din urma, si-a indeplinit visul pe care il avea de mic copil. De pe vremea cand poate nici nu stia ce presupune sa fi navigator.

Eu am terminat liceul in ’95 si trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut cartea, fiind mai tot timpul un elev mediocru. Asta a si facut sa nu urmez visul tatalui meu, acela de a ma inscrie la I.M.C. (Institutul de Marina Civila asa cum era denumit U.M.C.-ul pe vremea aceea). Insa tatal meu nu a renuntat si pana in 2008 a continuat sa imi spuna:

Nu lucrez la Cimentul Medgidia ci pe mare; stiu cu ce se mananca treaba asta si te stiu si pe tine: ti se potriveste!

Si asa, in 2008 am depus dosarul la Academia Navala „Mircea cel Batran”, sectia Navigatie si Transport Maritim si Fluvial. Am fost admis, a urmat primul an de studii dupa care prin aceeasi conjunctura care m-a adus in domeniu, am plecat in primul voiaj de practica ambarcata pe nava din fotografia de mai jos.

m/v Sinjar
foto m/v Sinjar; discharging abt 8400mt steel billets; Alexandria, Egipt, 2009

Nu face subiectul articolului cum au decurs voiajele de practica insa va spun cu mana pe inima ca tatal meu, cel putin in ceea ce ma priveste, a avut dreptate: sunt unice momentele petrecute pe mare, incepand cu senzatia pe care o ai atunci cand nava gireaza, constelatiile noaptea asa cum numai pe mare se pot vedea, aerul sarat si curat, delfinii si culoarea apei, apoi trecand in sfera a ceea ce implica jobul pe care aveam sa il indeplinesc la bord cu planificarea voiajului, revizuirea acestuia si ducerea la indeplinire, evitari, comunicatii, intrari si iesiri din port and so on.

Una peste alta, am realizat cata dreptate a avut tatal meu si cat am pierdut, daca privesc dintr-o anumita perspectiva, ca nu l-am ascultat mai devreme.

Acum, cam asta este povestea mea la comun cu marea 🙂 si stiu ca fiecare dintre noi avem o poveste. Stiu ca sunt in lume tot felul de povesti si de inceputuri, uneori de noi inceputuri, alteori de … Dar te las pe tine sa continui si sa iti spui povestea ta, sa spui si celorlalti daca ceea ce faci iti place, daca este doar un job sau este pasiune, daca remuneratia sau faptul ca vezi toata lumea sunt ceea ce te-a adus in bransa sau daca simti conform zicalei ca odata ce ai baut apa de tanc…

Lasă un comentariu