Cadeti romani in voiaje de practica

Noi am mai scris despre Colegiul Nautic Roman din Bucuresti, o institutie de invatamant noua pe piata, iar la vremea respectiva am salutat aceasta initiativa dar nu si modul cum a fost promovata – tipic tarii in care ne facem veacul. Pesimisti la vremea respectiva si plini de suspiciune, uite ca am ajuns la momentul in care sa discutam cu un student CNR care a efectuat un prim voiaj de cadetie.

El se numeste Braghesiu Razvan Ionut, este un tanar de 20 ani caruia viitorul ii pregateste o cariera de succes in domeniul maritim; este student la Colegiul Nautic Roman, Modulul 3, specializarea Ofiter Punte Maritim. Razvan a binevoit sa ne raspunda la cateva intrebari legate de aceasta perioada petrecuta pe mare si nu numai.

Cadet de Romania: Ce parere ai despre sistemul de invatamant de marina, despre programa de invatamant?

Braghesiu Razvan: Sistemul de invatamant de marina din Romania, statistic vorbind, este lipsit de relevanta  si de calitate. Un sistem invechit, care continua sa promoveze anual sute sau chiar mii de studenti, dintre care numai o parte au “legatura” cu viata pe mare. Cea mai dureroasa problema o reprezinta stagiul de practica ambarcata, acea “cadetie”, care pentru noi, cadetii din Romania, este un zid prin care foarte putini trec, din pacate. Din cauza acestui sistem, nu suntem sustinuti absolut deloc, iar lipsa flotei si a navelor scoala constituie un minus important in aceasta problema. Fara sa dezbat prea mult, fiecare cadet stie foarte bine nedreptatea la care este supus zilnic, si fiecare continua sa spere ca ceva se va schimba, candva.

CR: Ce parere ai despre durata pe care se intind anumite cursuri si ce cursuri crezi ca sunt prea putin abordate (materii de inginerie vs. materii de specialitate pentru ofiteri) ?

BR: Legat  de aceasta problema, eu nu stiu care este situatia la UMC si ANMB. La CNR, se pune baza strict pe materile de specialitate, necesare unui ofiter, absolut toate fiind abordate cu aceiasi seriozitate.

CR: Cum ti se pare faptul ca la sustinerea examenului de licenta s-a introdus proba de simulator?

BR: Pentru cel care a mai facut ore de lucru in simulator in perioada de scolarizare, nu va fi o noutate, sau ceva iesit din comun. Acum toata lumea stie ca una este simulatorul, si alta este situatia reala. Dupa parerea mea, s-a introdus aceasta proba pentru a putea verifica reactia si in principal actiunile pe care urmeaza sa le faca un ofiter, in urma anumitor situatii la care este supus. Daca aceasta proba este exploatata cat se poate de serios si de real, atunci este un beneficiu.

CR:  De ce ai ales sa lucrezi pe mare? Cand ai luat aceasta decizie?

BR: Primul impuls a fost din motiv financiar. Vazand apoi ca imi place foarte mult, si asta imi doresc sa fac toata viata, totul a devenit foarte simplu. Faci ce-ti place, si mai esti si platit. Am luat aceasta decizie anul trecut, cu 2 sapt. inainte de sustinerea examenului de bacalaureat.

CR: Cate luni de ambarcare ai pana in prezent?

BR: 4 luni.

CR: Pe ce nava/nave ai fost ambarcat?  Ai dori sa schimbi tipul de nava?

BR: Container Carrier,  CMA CGM LAMARTINE,  73779 GRT,  85450 DWT,  United Kingdom. Daca as avea posibilitatea, as dori sa merg pe un VLBC sau VLCC.

CR: Cu ce echipaje ai navigat si cum a fost viata la bord alaturi de acestia? Ai dori sa mai navigi cu nationalitatile respective?

BR: Am navigat cu romani si filipinezi. Viata la bord a fost ok, m-am inteles la fel de bine cu ambele nationalitati. Si da, as dori sa mai navig cu nationalitatile respective.

CR: Ce anume ai facut la bordul navei in timpul cat nu ai facut cart (alte activitati, vardie, acte, lucrari de intretinere)?

Daily, weekly and monthly checks, conform ordinelor primite de la C/O si 3rd Off. In afara de acestea, munca pe coverta  alaturi de nostrom si timonieri. Cu permisiunea Ofit. 3 pregateam si actele necesare pentru autoritatile portuare.

CR: Ce carturi ai facut si ce faceati in cart? Ce carturi au fost mai aparte (treceri prin stramtori, pase, zone aglomerate, pericole)?

BR: Prima luna 08:00-12:00, 14:00-18:00 conform ISF (recomandat cadetilor, pentru a face cart cu fiecare ofiter).  Apoi  3 saptamani am facut numai cu 2nd Off. (12:00-16:00, 00:00-04:00), iar dupa acest program, pana la sfarsitul contractului am facut cart numai cu 3rd Off. Legat de activitatea mea in cart, cu ajutorul si bunavointa Ofiterului 3, faceam cam tot ce face un OOW. Dupa ce si-a dat seama ca ma descurc, si progresez zilnic, ma lasa pe mine “in charge” cu tot ce inseamna comanda, el doar ma supraveghea, si in caz de nu era de acord cu ceva, ma oprea… dar sincer sa fiu, nu s-a intamplat asta niciodata. Din punctul asta de vedere, o sa-i raman recunoscator toata viata.  Carturile cele mai importante si in acelasi timp “mai aparte” sunt in zone aglomerate, cum ari fi Taiwan Strait unde am prins un fishing festival, si va puteti  imagina ce era acolo, si bineinteles nelipsita Malacca Strait.

CR: Ce materii te-au ajutat in activitatea la bordul navei si pe care le-ai aprofundat la bord?

BR: Toate materile pe care le-am aprofundat de-a lungul a 3 module m-au ajutat foarte mult. Incepnad cu Navigatia si COLREG, pana la Marinarie, Meteorologie si Engleza Maritima. La bordul navei le-am aprofundat si mai bine. Am avut surpirza sa gasesc  niste carti de specialitate (Navigatie, Meteorologie) de la “Nautical Institute”, pe care le-am citit cu mare placere.

CR: Ce tari, porturi ai vizitat? Ce port ti-a placut cel mai mult si ce anume ti-a placut cand l-ai vizitat?

BR: Italia(Trieste), Slovenia(Koper), Croatia(Rijeka), Egipt(Damietta, Port Said), Arabia Saudita(Jeddah), Malaezia(Port Kelang, Tanjung Pelepas), Singapore, China(Chiwan, Hong Kong, Yangshan), Korea de Sud(Pusan). Le-am vizitat pe toate. Cel mai mult mi-a placut Singapore si Hong Kong. M-a fascinat arhitectura, si modul de viata, in special in Singapore.

CR: Daca nu ar fi probleme in gasirea unui loc de cadet, crezi ca perioada de ambarcare pe functia de cadet este suficienta pentru pregatire ?

BR: Dupa parerea mea 1 an e prea mult. Nu vreau sa ma dau mare, sau sa creez anumite polemici, dar deja in 4 luni inveti ce ai de facut ca si Ofiter 3.  Ok, inteleg, aici depinde de capacitatile fiecaruia, dar dupa parerea mea 6 luni sunt  mai mult decat suficiente.

CR: Cum te-ai distrat la bord?

BR: M-am distrat foarte bine la bordul navei. Principalele surse de distractie sunt acele “Barbeque” si zilele de nastere. Am avut toate conditile care sa-ti ofere un timp liber cat mai placut si mai distractiv.

CR: Un mesaj pentru toti cadetii romani, un sfat.

BR: Nu ma consider o persoana buna la sfaturi dar macar ceva tot va pot spune:  Orice actiune, lucru,  pr care il faceti la bordul navei, incercati sa va puneti intrebarea: “De ce fac acest lucru, si la ce ajuta?”.  E foarte important sa stii exact ceea ce faci, sa te poti justifica in fata oricui pentru deciziile pe care le-ai luat. (La ce ma ajuta acest lucru, si cel mai important, DE CE FAC acest lucru…)

Ii multumim lui Razvan pentru amabilitatea cu care a raspuns intrebarilor noastre. Ne bucuram pentru reusita lui si ii dorim mult succes in continuare.

Daca aveti si alte intrebari pentru Razvan le puteti adresa mai jos iar el va raspunde negresit. De asemenea, daca ai fost in voiaj de practica si vrei sa afle si altii despre cum a  fost, daca vrei sa povestesti despre experientele tale pe mare, fie ele placute sau mai putin placute, nu ezita sa ne contactezi aici.

Vor urma si alte interviuri cu cei care au fost in voiaje de practica ambarcata.

Lasă un comentariu